sâmbătă, 28 februarie 2015

Efectele negative ale fumatului asupra sanatatii

Astazi se stie ca fumatul inseamna rate inalte de boala si deces la actuali si fosti fumatori. Mai mult decat atat, fumatul este principala cauza de deces care poate fi prevenita.

Multe afectiuni importante sunt cauzate de fumat: boli cardiovasculare, respiratorii, reproductive, precum si cancere care afecteaza diverse organe si zone ale corpului. In plus fata de bine-cunoscutele consecinte privind cancerul pulmonar si boala respiratorie, fumatul cauzeaza si diverse morbiditati, cum ar fi densitatea osoasa scazuta, cataracta nucleara, cancerul vezical si reducerea fertilitatii. Aceste probleme pot afecta fumatori tineri si de varsta medie, iar pe masura ce varsta fumatorului creste, creste si frecventa bolilor determinate de fumat.

Fumatul si bolile pulmonare

Efectele nocive ale fumului de tigara asupra cailor aeriene sunt legate de dezvoltarea mai multor tipuri de boli pulmonare. Principala boala pulmonara noncanceroasa determinata de fumat este boala pulmonara cronica obstructiva (BPCO), care reuneste bronsita cronica si emfizem pulmonar. Printre alte boli sunt bronsiolita si pneumonia comunitara, ca si mai multe tipuri de boli interstitiale pulmonare.

Fumatul si bolile cardiovasculare

Fumul de tigara are un efect extrem de daunator si asupra sistemului cardiovascular. Fumatul reprezinta un important factor de risc de producere a bolii cardiovasculare ce pot avea consecinte grave, cum sunt infarctul de miocard sau accidentul vascular cerebral, boli vasculare periferice. Fumatul este strans legat de ateroscleroza vaselor sangvine, conduce la o crestere a nivelului de LDL-colesterol (colesterolul " rau") si la o scadere a HDL-colesterolului (colesterolul "bun").

Fumatul si cancerul

La nivel mondial, fumatul de tigari reprezinta principala cauza de deces prin cancer, fiind responsabil pentru 1,2 milioane de decese anual. De asemenea, reprezinta cauza directa a aproximativ 90% din totalul cazurilor de cancer pulmonar. Fumatul a fost de asemenea asociat cu dezvoltarea mai multor tipuri de cancer, inclusiv bucal si faringian, de esofag, de pancreas, de vezica urinara si stomac, ca si cancer cervical al femei.

Desi nicotina in sine nu este cancerigena, este principalul compus chimic din tutun, care intretine fumatul. Astfel, dependenta de nicotina ne expune continuu la carcinogenii din fumul de tigara, ceea ce ar putea determina cancerul in cele din urma.

Fumatul si functia de reproducere/sarcina

Desi este bine cunoscuta asocierea dintre fumatul de tigari si boli majore cum sunt bolile cardiovasculare si cancerul, dovezi recente arata ca fumatul scade si fertilitatea. Comparativ cu nefumatoarele, pentru femeile care fumeaza este necesara o perioada mai lunga de timp pentru a ramane insarcinate.

Studiile dezvaluie ca barbatii care fumeaza au un numar mai mic de spermatozoizi si acestia prezinta forme si miscari anormale. In plus, este un factor de risc pentru disfunctia erectila, in functie de intensitatea si durata fumatului. Un motiv ar fi si scaderea fluxului de sange la nivel organului genital determinata de fumat.

Fumatul in cursul sarcinii determina complicatii si este extrem de daunator pentru dezvoltarea fatului, conducand la probleme potential fatale, cum sunt greutatea mica la nastere. In plus, acesta poate sa determine sindromul mortii subite a sugarului (SMSS).

Alte consecinte ale fumatului

Persoanele care fumeaza au un risc crescut de boli musculoscheletice, gastrointestinale si cutaneo-mucoase, precum si alte afectiuni, cum sunt diabetul zaharat si tulburarile tiroidiene. Pe langa toate problemele de sanatate, fumatorii trebuie sa faca fata la numeroase probleme financiare, dar si atitudinii discriminatorii in viata profesionala si personala dupa ce fumatul a devenit din ce in ce mai putin acceptat social.
Pentru cei care vor sa se lase, fumatul nu este un moft, iar renuntarea nu e simpla deloc. Ai remarcat deja ca nu e suficient sa "ai un pic de vointa".
Vestile sunt bune, site-ul asta nu te ameninta cu moartea si nu o sa iti aratam imagini infricosatoare ca sa renunti. Pentru majoritatea nu functioneaza si stii oricum ca fumatul iti dauneaza. Vestea cu adevarat buna este ca exista si metode mai eficiente sa te lasi de fumat.

Dupa nenumarate incercari si repetate esecuri poate ti-a scazut increderea in tine si in puterea ta de a spune Stop. Nu te invinovati degeaba, fumatul e o stare medicala cronica de care se scapa greu.
Vorbim despre o dependenta reala, de un drog considerat cu indulgenta "usor". De aceea ai nevoie de sprijin, iar medicul tau familie sau specialistul te pot indruma catre un tratament pentru renuntarea definitiva la fumat.

Nicotina este un drog

Fumatorul nelinistit sau nervos atunci cand nu poate aprinde o tigara, este de fapt dependentul care nu-si poate administra inca o doza din drog. Nicotina actioneaza asupra unui anumit receptor din creier care elibereaza dopamina, asociata cu satisfactia data de fumat. Pentru scurt timp, ai sentimentul de buna dispozitie, o stare mai buna si cresterea atentiei. Nicotina este insa eliminata rapid, ceea ce face ca nivelul dopaminei sa scada. Aici incepe cercul vicios al dependentei de tigari.

Substituentii nicotinici

Atunci cand folosim produse pe baza de nicotina pentru renuntarea la fumat, senzatiile de sevraj dispar, insa cercul vicios continua.
Sigur, e mai sanatos sa mesteci o guma sau aplici un plasture cu nicotina decat sa inhalezi odata cu fumul de tigara peste 4.000 de substante chimice diferite, din care peste 300 sunt toxice. Dar problema dependentei nu este rezolvata si ai toate sansele sa revii la tigari.

Exista si metode mai eficiente sa te lasi de fumat

In ciuda reputatiei de drog "usor", dependenta de nicotina intervine rapid iar renuntarea nu este usoara.
Lumea si atitudinile se schimba, iar astazi esti unul dintre multii fumatori care isi doresc eliberarea din dependenta nociva. Este important sa primesti sprijin si sa iti fie aduse la cunostinta de catre medicul tau noile optiuni de tratament pentru renuntarea definitiva la fumat.

Cercetarile in domeniu au adus solutii inovative pentru cei care s-au hotarat sa scape de nicotina. Exista acum si tratamente non-nicotinice dovedite stiintific ca fiind eficiente pentru incetarea dependentei.
Poti scapa de efectele nicotinei fara sa intampini greutatile sevrajului care te fac sa revii la tigari.

joi, 10 aprilie 2014

Prezentarea localitatii

Suprafata: 10153 ha
Intravilan: 767 ha
Extravilan: 9386 ha
Populatie: 3126
Gospodarii: 1277
Nr. locuinte: 1277
Nr. gradinite: 1
Nr. scoli: 1
Numele localitatilor aflate in administratie:
Ostra, Tărnicioara
Asezarea geografica:
Ostra este situată în sud-vestul judeţului Suceava, în Depresiunea Ostra, Munţii Stânişoarei
Cel mai apropiat oraş este Frasin, la 18 km distanţă iar reşedinţa de judeţ, Suceava, se află la 65 km
Activitati specifice zonei:
Silvicultură
Exploatare forestieră
Agricultură
Creşterea animalelor
Activitati economice principale:
Industria de prelucrare a lemnului
Minerit
Obiective turistice:
Trasee turistice spre Munţii Rarău, Stânişoarei
Codrii seculari de la Slătioara
Valea Bistriţei
Evenimente locale:
Ziua Comunei, de Sfântul Ilie - 20 iulie
Colinde specifice zone - de Sfântu Nicolae - 6 decembrie
Datini şi obiceiuri de iarnă - decembrie
Facilitati oferite investitorilor:
​Datorita resurselor din comuna se pot înfiinţa: trasee de munte situate într-o pitorească zonă montană
Pârtie de schi
Colectare ciuperci
Loc de agrement
Amenajare de ferme mixte
Puncte valorificate resurse animaliere
Procesarea lemnului - o activitate specifică zonei ceea ce face posibilă amenajarea unei fabrici de mobilă
Stâni turistice
Proiecte de investitii:
Refacerea şi modernizarea infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010
Proiect integrat - Măsura 322
Amenajare parcare centru civic
Amenajare teren sport
Amenajare spaţiu de recreere
Reabilitare cămin cultural
Reabilitare şi extindere reţea cu apă
Reabilitare reţea canalizare
Introducerea în circuitul turistic a zonei Poiana Iepei
Electrificare cătun Poiana Iepei
Reabilitare energetică şi dotare locală
Proiect finanţat staţie de epurare
Reabilitare clădire primărie
Amenajare parc central - finalizat
Amenajare platformă gunoi menajer - proiect finanţat